Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 publică Lista intermediara nr. 1 a proiectelor aprobate în etapa de evaluare tehnică și financiară calitativă (ETFC) pentru apelurile de proiecte:
• PIDS/664/PIDS_P7/OP4/ESO4.11/PIDS_A32 - Servicii de îngrijire de zi - terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități - Regiunea mai dezvoltată București-Ilfov;
• PIDS/666/PIDS_P7/OP4/ESO4.11/PIDS_A32 - Servicii de îngrijire de zi - terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități - Regiuni mai puțin dezvoltate;
AM PIDS informează beneficiarii că, în cazul proiectelor pentru care nu se contestă rezultatul procesului de evaluare, procesul de contractare demarează după publicarea listelor intermediare a proiectelor admise la finanțare.
În cazul proiectelor pentru care se contestă rezultatul procesului de evaluare, procesul de contractare demarează după soluționarea contestațiilor și publicarea listei finale a proiectelor admise la finanțare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 11, alin (17) al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 23 din 12 aprilie 2023, privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027, cu modificările si completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 45/2024, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială, informează beneficiarii proiectelor selectate la finanțare în cadrul apelului de proiecte Servicii de îngrijire de zi - terapii psihologice pentru copiii cu dizabilități cu privire la derularea procesului de semnare a contractelor de finanțare, prin încadrarea în termenul menționat la art. 11, alin (17) Cap. V - Contractarea proiectelor, din actul normativ mai sus menționat, respectiv „În cazul apelurilor de proiecte cu termen-limită de depunere, durata totală până la semnarea contractului de finanțare sau emiterea deciziei de finanțare nu poate depăși 180 de zile calendaristice, calculate de la închiderea apelului de proiecte. În cazuri temeinic justificate, autoritatea de management are dreptul de a prelungi durata motivat, o singură dată, cu maximum 180 de zile calendaristice, cu informarea solicitanților prin publicarea unui anunț pe pagina de internet a autorității de management.”
Astfel, ca urmare a celor menționate mai sus, beneficiarii care se regăsesc pe listele intermediare ale proiectelor aprobate și care nu intenționează să conteste rezultatul obținut în urma procesului de verificare/evaluare, sunt rugați să transmită o adresă de informare semnată de către reprezentantul legal la adresa de e-mail: cabinet.fse@mfe.gov.ro în vederea demarării procesului de contractare.


